6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Procuratura Generală a retras din Inspectoratul de Poliție Taraclia dosarul minorei violate

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a dispus, printr-o ordonanță, retragerea din gestiunea organului de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Taraclia a cauzei penale, pornite pe 17 martie 2020 pe faptul violului unei minore, comis de către mai multe persoane.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit ordonanței semnate de Procurorul General, pentru a asigura eficacitatea cercetărilor pe caz, respectivul dosar a fost transmis, pentru continuarea investigațiilor, Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Ținând cont de caracterul complex al cauzei penale, Procurorul General a dispus crearea unui grup de urmărire penală, format din procurori PCCOCS şi ofițeri de urmărire penală DGUP, care au misiunea de a investiga operativ şi obiectiv toate circumstanțele cazului.

Concomitent, urmează a fi dată apreciere acțiunilor întreprinse de procurorii și polițiștii din Taraclia, care s-au ocupat până de curând, de documentarea acestui caz.

Procuratura va informa despre evoluția cercetărilor.

Amintim că în orașul Tvardița din raionul Taraclia, pe 16 martie, o fată ar fi fost violată.


Pub