79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(doc) CSE a decis: 200 milioane de lei vor fi alocate pentru plata compensațiilor la energie termică

Guvernul va acorda compensații pentru plata facturilor la energia termică consumatorilor vulnerabili, începând cu luna noiembrie . În acest context, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) va efectua plata în avans către S.A. „Termoelectrica” a 200 milioane de lei din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Foto: facebook
Acest lucru va permite S.A. „Termoelectrica” să achiziționeze volume suplimentare de păcură pentru perioada rece a anului. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița.
Astfel, S.A. „Termoelectrica” va raporta lunar către MMPS valoarea compensațiilor acordate consumatorilor vulnerabili, conform Regulamentului cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie, aprobat de Guvern.

Totodată, în vederea susținerii unui număr mai mare de familii defavorizate, începând cu data de 1 noiembrie 2022 și pe durata valabilității stării de urgență, ajutorul pentru perioada rece a anului va fi calculat în baza unei formule actualizate. Mijloacele financiare vor fi acordate familiilor solicitante care au un venit mediu lunar mai mare decât venitul lunar minim garantat conform legislației și mai mic decât nivelul venitului lunar minim garantat, în baza coeficientului majorat până la 2.6.
Solicitările de acordare a ajutorului social înregistrate la reprezentantul structurii teritoriale de asistență socială, începând cu 1 noiembrie 2022, se reexaminează în mod automat în cadrul Sistemului informațional automatizat „Asistență socială”, care va verifica eligibilitatea și va emite decizii fără a fi depusă o nouă cerere pentru acordarea ajutorului social.

Textul Dispoziției mai prevede măsuri privind creşterea capacităţii de cumpărare a gazelor naturale și energiei electrice de către SA „Energocom”. În acest sens, au fost făcute modificări la Legea Bugetului de stat pentru anul 2022, care prevăd alocarea a 4 miliarde lei către S.A. „Energocom”, pentru majorarea capitalului social.



Pub