„Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi pretins și primit suma de 5000 de lei de la o cetățeană care se află la a doua încercare de a se angaja în cadrul MAI, în schimbul influențării unei decizii pozitive a examenului medical. Bănuitul susținea că ar avea influență asupra angajaților din cadrul Comisiei medicale centrale a INSPD al Serviciului medical al MAI și că i-ar putea determina să o aprecieze cu calificativul „apt” în urma examinării medicale.
În rezultatul perchezițiilor corporale efectuate la 03.04.2025, cât și în unitatea de transport a bănuitului, a fost ridicat telefonul mobil recunoscut ca mijloc de probă pertinent și concludent ce are importanță pentru cauza penală.
Pentru infracțiunea comisă, codul penal prevede amendă în mărime de la 2000 la 3000 unități convenționale sau cu închisoare de până la 6 ani”, comunică SPIA.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!