În primul caz, șoferul unui Mercedes înregistrat în străinătate se deplasa pe strada Bulgară din municipiul Bălți cu 82 km/h. Conducătorul auto de 36 de ani, locuitor al satului Văratic din raionul Rîșcani, pentru a nu fi documentat de către polițiști a propus angajaților 500 de lei.
Bărbatul a fost avertizat de răspunderea penală pentru darea de mită unui angajat al statului, însă ultimul a lăsat în buzunarul portierei drepte din față a automobilului de serviciu sursele bănești.
Pentru depășirea limitei de viteză, conducătorul auto a fost sancționat cu 900 de lei și aplicate 4 puncte de penalizare.
Un alt caz de depășire a limitei de viteză a avut loc în sudul țării.
În dimineața zilei de ieri, polițiștii din cadrul Direcției patrulare Sud a INSP au fixat cu aparatul de măsurat viteza autovehiculul de marca BMW, șoferul căruia se deplasa prin orașul Comrat cu viteza de 114 km/h.
Conducătorul auto a fost stopat și identificat de către agenții de patrulare. Acesta are vârsta de 35 de ani și este locuitor al raionului Comrat.
Șoferul a fost sancționat conform Codului contravențional, cu amendă de 1 500 lei și i-au fost aplicate 5 puncte de penalizare.
Conform datelor statistice, de la începutul anului curent pe teritoriul țării din cauza nerespectării limitei de viteză, 31 de persoane și-au pierdut viața iar altele 227 au primit diferite traumatisme în urma celor 198 de accidente rutiere.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!