31,01 lei/l Benzina A95 scade la 31,01 lei/l, motorina la 36,10 – noile rate ANRE valabile de mâine 6.000.000 accesări 6 milioane de accesări în 4 zile pe servicii guvernamentale – intensitatea atacului cibernetic dezvăluită la audiențe 500 / 800 / 1.000 lei Compensații energie: minim 500 lei, maxim 800 lei (lemne/electricitate) sau 1.000 lei (gaze/termice) – noi praguri sezon rece 990.000 lei O femeie de 54 de ani, înșelată de escroci, a trasmis aproape 1 milion de lei – a împrumutat și a luat credit
Reacția Moscovei, la criticile reprezentanților UE: Chemăm partenerii noștri să renunțe la politica „dublelor standarde” și să impună decizii politice care le sunt convenabile

Autoritățile de la Moscova au venit cu o reacție la criticile reprezentanților Uniunii Europene la mai multe legi aprobate de către Parlamentul RM, inclusiv cea privind statutul limbii ruse și difuzarea programelor rusești. Într-un comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, se menționează că „toate declarațiile conțin critică și elemente de șantaj”, iar în context, „cheamă partenerii săi să renunțe la politica „dublelor standarde””.

Foto: GETTY

„Am atras atenția la ultimele declarații ale partenerilor din Uniunea Europeană în legătură cu deciziile Parlamentului din Moldova, inclusiv și restabilirea statutului limbii ruse și difuzarea programelor în limba rusă.

Toate declarațiile conțin critică și elemente de șantaj. La început, reprezentantul oficial al UE și Bruxelles-ului a acuzat parlamentarii moldoveni că proiectele de legi au fost introduse „în grabă și în mod netransparent”, iar votarea s-a efectuat „fără respectarea procedurilor parlamentare necesare”, cu susținerea „persoanelor implicate în acte de corupție”. După care, au venit critici din partea reprezentantului UE la Chișinău, care a făcut aluzii la susținerea financiară a republicii. În sfîrșit, după aprobarea legilor, MAE-ul României a declarat că acestea „influențează negativ dezvoltarea Moldovei, stabilitatea sa financiară și autoritatea internațională.

Acum trei ani, când limba rusă a fost privată de statutul de limbă de comunicare interetnică, iar presa rusă a fost restricționată pentru difuzare, UE și România nu au vorbit despre discriminare, încălcarea libertății presei și drepturile cetățenilor privind limba vorbită

În pofida restricțiilor, limba rusă nu a încetat să fie limbă de comunicare interetnică, iar necesitatea presei ruse în Moldova nu a scăzut. 80% din populația țării utilizează rusa, inclusiv etnicii ruși, moldoveni, ucraineni, găgăuzi, evrei sau reprezentanți ai altor naționalități. Subiectul privind statutul limbii ruse este important în contextul reglementării transnistrene.

Chemăm partenerii noștri să renunțe la politica „dublelor standarde”, să impună decizii politice care le sunt convenabile, în detrimentul cetățenilor moldoveni și la amestecul în treburile interne ale statului suveran moldovenesc”, se menționează într-un comunicat.

În cadrul ședinței din 3 decembrie, deputații din PSRM și cei din Platforma „Pentru Moldova”, formată din fracțiunea Partidul „ȘOR” și deputații neafiliați care au părăsit PDM, iar ulterior Pro Moldova, au votat mai multe legi.

Parlamentul Republicii Moldova a votat o serie de propuneri legislative, inclusiv cu privire la limitarea puterii prezidențiale, depuse într-o manieră pripită și netransparentă. Votarea a avut loc într-un mod care nu respectă procedurile parlamentare necesare. Mai mult, votarea a fost susținută de oameni identificați ca fiind implicați în corupție și în frauda bancară din 2014. Acest lucru prezintă, de asemenea, riscul ca legislația să poată servi intereselor particulare. Declarația aparține purtătorului de cuvânt principal pentru afaceri externe și politica de securitate a UE, Peter Stano.

România a condamnat modul netransparent și contrar practicilor democratice în care au acționat, la 3 decembrie 2020, în Parlamentul Republicii Moldova, PSRM și Platforma ,,Pentru Moldova’’, care include Partidul Șor, ignorând flagrant votul masiv exprimat de cetățenii Republicii Moldova la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie 2020, se arată într-un comunicat emis de Ambasada României în Republica Moldova.


Pub