79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) „Dragă, ministru… așează-te și conspectează”. PSRM cere moratoriu pe închiderea instituțiilor de învățământ: „Copiii au nevoie de școli, nu de penitenciare”. Reacția lui Perciun

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a cerut, la protestul de astăzi din fața Ministerului Educaței, un moratoriu asupra închiderii instituțiilor de învățământ. „Copiii au nevoie de școli, nu de penitenciare”, a subliniat deputata PSRM, Ala Antoci. La rândul său, ministrul Dan Perciun, a venit cu o reacție pe rețele, cu câteva ore înainte de manifestație.

Foto: Colaj

Potrivit PSRM, 276 de școli au fost deja închise, iar alte 73 urmează să fie reorganizate. În context, protestatarii au cerut demisia ministrului Dan Perciun și au prezentat trei solicitări principale:

  •  instituirea unui moratoriu asupra tuturor deciziilor de reorganizare și închidere a școlilor;
  •  majorarea cu 20% a finanțării pentru școlile mici;
  • subvenționarea instituțiilor de învățământ pentru a permite autorităților raionale și partenerilor locali să se implice în redresarea acestora.

La rândul său, Dan Perciun, înainte cu câteva ore de protest, a venit cu un mesaj pe rețele.

„Socialiștilor și comuniștilor le este profund indiferentă soarta copiilor care învață în instituții foarte mici, fără laboratoare moderne, fără activități extracurriculare, fără profesori specializați la toate disciplinele. Niciunul dintre ei nu și-ar trimite propriul copil să învețe într-o școală care nu asigură condițiile necesare. Miza lor este strict politică, fără urmă de preocupare pentru potențialul acestor copii sau pentru viitorul lor”, a precizat ministrul Educației.

Partidul Socialiștilor din republica Moldova a organizat astăzi un protest în fața Ministerului Educației și Cercetării, manifestându-se împotriva închiderii sau reorganizării mai multor instituții de învățământ din țară. „Jos, Dan Perciun!”, au scandat manifestanții.


Pub