„Guvernarea a petrecut pe ultimul drum programul Prima casă. Să vorbim sincer, acest program nu a murit astăzi, ci a murit imediat după alegeri. De jumătate de an, oamenii o simt pe propria lor piele - au depus dosare, au făcut planuri, au avut speranțe. Aici apare întrebarea, de ce tinerii pleacă din țară - nu o fac din capriciu, dar pentru că nu-și pot construi un viitor în Moldova”, a spus unul dintre participanții la acțiune.
„Tinerii au nevoie de acces, tinerii vor să rămână acasă”, a fost un alt mesaj.
Ministerul Finanțelor a anunțat că, începând cu 1 aprilie 2026, nu vor mai fi acceptate cereri pentru acordarea compensațiilor în cadrul Programului de stat „Prima Casă”, din cauza atingerii limitei alocațiilor prevăzute în bugetul de stat.
Fostul premier, Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Alternativa, a reacționat dur după anunț, precizând că proiectul era „sortit încă din 2024, de când l-au „îmbunătățit”. La rândul său, deputatul PAS, Radu Marian spune că Guvernarea „propune să schimbe modul în care susține cetățenii la achiziționarea primei locuințe”.
În iulie 2022, programul Prima Casă a intrat în dificultate, după ce rata dobânzii a crescut cu 5,35 puncte procentuale.
Atunci, Guvernul a anunțat că beneficiarii Programului Prima Casă vor primi compensații din partea statului, în mărime de 50% din suma creșterii ratei dobânzii. Totodată, rata dobânzii va scădea de la 5,35% la 4%. Astfel, spre exemplu, plata lunară, care era de circa 3700 de lei, după majorare urma să fie 5530 de lei, creșterea fiind de aproape 1900 lei, însă în urma măsurilor aprobate, beneficiarii vor achita o creștere de doar 670 lei, suma rămasă fiind compensată.
Fostul premier, Ion Chicu, a criticat decizia prin care s-a decis majorarea ratei de bază de cu 3%. „Analfabeții ăștia deliberat distrug „Prima Casă”, familiile tinere și economia. Această măsură totalmente analfabetă, va mai scoate din buget suplimentar câteva sute de milioane de lei, plătite de stat băncilor pentru împrumuturile angajate de stat”, a comentat fostul premier.
„Eu aș opta pentru stoparea acestui program, iar cei care deja au beneficiat, vor fi păstrați”, a declarat atunci ministrul Economiei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!