35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Escrocherie de 70.000 de euro la Chișinău: O femeie, convinsă să-și vândă apartamentul pentru a-și „proteja” averea

Poliția anunță că, în ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate cazuri noi de escrocherie telefonică, însă victimele au raportat două scheme comise anterior. Prejudiciul total estimat se ridică la 1 833 755 de lei. Într-unul dintre cazuri, o femeie de 73 de ani din Chișinău ar fi fost contactată de persoane necunoscute care s-ar fi prezentat drept angajați ai unor instituții și companii cunoscute. Acestea ar fi convins-o că pe numele ei fusese întocmită o procură, în baza căreia alte persoane ar fi putut contracta credite, retrage bani din conturile sale și înstrăina bunurile pe care le deținea, se arată într-un comunicat.

Foto: UNIMEDIA

„În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat cazuri noi de escrocherie telefonică. Totuși, alte două cazuri săvârșite anterior au fost raportate abia acum de victime. Prejudiciul total estimat constituie 1 833 755 de lei. Într-unul dintre cazuri, victima, o femeie de 73 de ani din Chișinău, a fost contactată de persoane necunoscute, care s-ar fi prezentat drept angajați ai unor instituții și companii cunoscute. Prin inducere și menținere în eroare, escrocii i-ar fi comunicat că pe numele său ar fi fost întocmită o procură în baza căreia alte persoane ar putea contracta credite, retrage bani din conturile sale și înstrăina bunurile acesteia. Pentru a-şi “proteja” patrimoniul, victima ar fi fost determinată să transfere 10 000 de lei, iar ulterior să vândă un apartament cu 70 000 de euro şi să transmită banii suspecților, sub pretextul că urmau să fie păstrați în siguranță. Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, 57 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte ca acestea să producă prejudicii. Poliția îndeamnă cetățenii să nu transmită bani și să nu divulge date personale sau bancare persoanelor necunoscute. În cazul unor solicitări suspecte, încheiați conversația și verificați informația direct la instituția în numele căreia persoana pretinde că acționează”, se arată într-un comunicat.


Pub