35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Renato Usatîi: Portul Giurgiulești trebuie să fie preluat de stat și să fie construit canalul „Dunărea Moldovei”, pentru a dezvolta transportul pe apă

Există mulți doritori de a cumpăra Portul Giurgiulești doar pentru a-l scoate din funcțiune, iar autoritățile Republicii Moldova nu trebuie să permită acest lucru. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul emisiunii „По фаткам” de la Exclusiv TV. El a precizat că dacă acest lucru se va întâmpla, Republica Moldova va rămâne izolată.

Foto: UNIMEDIA

„Astăzi, guvernarea pare interesată doar să vândă tot ce nu s-a vândut până acum. Eu cred că Portul Giurgiulești trebuie să fie în proprietatea statului nostru. Iar pentru a dezvolta potențialul transportului pe apă, trebuie să construim canalul „Dunărea Moldovei”. Asta înseamnă noi oportunități pentru importatori, exportatori, HoReCa, turism și întreaga economie. Grosu se laudă că portul Constanța a depus cerere să cumpere Giurgiuleștiul, dar nu spune tot: mai sunt și alții care vor să-l cumpere doar ca să-l scoată din funcțiune”, a explicat Renato Usatîi.

Potrivit lui Renato Usatîi, banii trebuie investiți în proiecte economice cu impact durabil, iar „Dunărea Moldovei”, un canal artificial de maximum 10 kilometri, în zona Giurgiulești, ar însemna prețuri mai mici la carburant, alimente și alte produse importate.

„Azi, guvernarea parcă ar juca țara în cazino. Dacă ar putea, ar pierde și Calea Ferată Moldovenească la un joc de cărți. Nu știu să construiască nimic. În patru ani, oamenii au înțeles: acești conducători doar vând și distrug”, a conchis Renato Usatîi.


Pub