„Oficialii au trecut în revistă principalele evoluții care au marcat relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în perioada 2021–2025. A fost subliniată importanța obținerii statutului de candidat la aderare, în iunie 2022, precum și a lansării negocierilor de aderare, în iunie 2025. De asemenea, a fost evidențiat rolul esențial al Parteneriatului de securitate și apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, stabilit în mai 2024. Ministrul Mihai Popșoi a mulțumit pentru sprijinul acordat, inclusiv prin Planul de creștere economică 2025–2027, Misiunea de parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM) și Instrumentul european pentru pace (EPF).
„Într-o perioadă scurtă, Republica Moldova a realizat progrese semnificative în relația cu Uniunea Europeană. Dintr-un stat vecin, am devenit un partener în domeniul securității și un viitor membru al Uniunii Europene. Mulțumim Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și ambasadorului Jānis Mažeiks pentru contribuția la aceste realizări”, a menționat viceprim-ministrul Mihai Popșoi.
La rândul său, ambasadorul Jānis Mažeiks a apreciat pozitiv reformele promovate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a urat țării noastre succes în continuarea parcursului european. Totodată, a reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru consolidarea cooperării bilaterale în domeniul securității și apărării”, se menționează în comunicatul MAE.
În vara anului 2021, Janis Mazeiks a fost desemnat drept noul ambasador al Uniunii Europene în țara noastră. Acesta l-a înlocuit pe Peter Michalko, care a fost ambasador al UE în Republica Moldova timp de patru ani.
Janis Mazeiks este licențiat în științe politice la Universitatea din Letonia și masterand în drepturile omului și democratizare, la Universitatea din Padova, Italia, potrivit paginii „Culisele Diplomației”.
A venit în diplomație în anul 1995, deținând mai multe funcții, atât în aparatul central, cât și în misiuni.
Trei ani a fost Reprezentantul Permanent al Letoniei pe lângă Consiliul Europei. Apoi, revenit în centrală, a fost șeful departamentului organizații internaționale și drepturile omului.
În perioada 2006-2007 a fost consilierul președintelui leton pe politică externă.
Din 2007-2011 a fost ambasador, Reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă ONU la Geneva, iar în 2013 -2018 ambasador, Reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă ONU la New York.
Până în 2021 Janis Mazeiks a fost Subsecretar de stat - Director politic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Letonia.
Peter Michalko a fost numit șef al Delegației UE la Chișinău în anul 2017.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!