Potrivit lui Octavian Țîcu, PSRM are un avans considerabil în preluarea principalelor instituții ale statului: „Au câștigat primăria municipiului Chișinău și vor să debarce Guvernul Maia Sandu sau cel puțin să creeze o presiune pentru a prelua Procuratura Generală, pentru că asta este, de fapt, miza adevărată. Au preluat Centrul Național Anticorupție, Curtea Constituțională și multe alte lucruri”.
Deputatul explică de ce a părăsit ședința Parlamentului, înainte de încheierea acesteia: „Mi se pare o chestiune deja expirată și cred că va trebui să ne așteptăm, în foarte scurt timp, la remanieri serioase politice, în cadrul alianței, post-alianței, reformatării alianței”.
Iar întrebat despre posibilele scenarii în urma înaintării moțiunii de cenzură de către fracțiunea PSRM, Octavian Țîcu spune că sunt cel puțin două: „Sunt mai multe opțiuni pe care probabil o să le vedem în legătură cu această moțiune. S-ar putea să fie o simplă presiune din partea socialiștilor, altfel spus, un șantaj politic pentru a determina retragerea acestui proiect din partea Maiei Sandu. Ar putea fi un vot comun al socialiștilor cu PD-ul și cu ȘOR, pentru demiterea Guvernului, orice este posibil”.
UNIMEDIA amintește că, în cadrul ședinței de ieri a Paramentului, fracțiunea PSRM a înaintat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Asta după ce Maia Sandu și-a asumat răspunderea cu privire la un proiect ce va schimba legea Procuraturii.
După ce a fost depusă moțiunea de cenzură de către deputații PSRM, șefa Cabinetului de Miniștri a declarat că socialiștii au făcut acest pas pentru că se tem de un procuror liber și independent.
Iar ministra Justiției, Olesea Stamate, a menționat că argumentele precum că asumarea răspunderii de către Maia Sandu ar fi neconstituțională, nu sunt la locul potrivit. Asta pentru că, potrivit logicii socialiștilor, modificarea Legii Procuraturii din septembrie, unde s-a instituit o comisie de preselecție, de către Ministerul Justiției, tot ar fi neconstituțională, însă PSRM a votat-o în plen.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!