„Cu profund regret și durere în suflet,
colectivul IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, anunță trecerea în neființă a colegii noastre, Dr. Liubov RAȚUC, șef Laborator de Diagnostic Clinic, expert al Consiliului Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate.
Suntem alături cu gândul și sufletul de toți cei care au avut prilejul să o cunoască și să o aprecieze ca pe un medic și un om cu suflet mare.
Îi vom purta recunoștință veșnică pentru devotamentul profesional și activitatea din cadrul instituției noastre.
Sincere condoleanțe familiei!
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace”, au scris reprezetanții instituției.
Ceremonia de înmormântare va avea loc astăzi, 26 decembrie 2022, între orele 10.00-15.00, la Biserica “Sf. Apostol şi Evanghelist Luca” situată lângă Spitalul Clinic Republican, str. Nicolae Testemițanu 29, or. Chișinău
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!