6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video/update) Procurorii au cerut mandate de arestare preventivă pe numele altor suspecți, vizați în „dosarul mitei pentru judecători”

(update 17:00) Comunicatul oficial al Procuratorii Anticorupție: În urma examinării demersurilor înaintate de către procurori privind aplicarea măsurilor preventive celorlalți patru învinuiți, și anume medicul, avocatul, inculpatul şi asistentul judiciar, reţinuţi marţi în cadrul „dosarului mitei pentru judecători”, judecătorii de instrucție au decis.

Astfel, avocatul, asistentul judiciar și inculpatul au fost plasați în arest preventiv pe un termen de 30 de zile, în izolatorul nr.13, iar în privința medicului, magistrații au decis plasarea în izolatorul CNA, la fel pentru 30 de zile.

(update 16:36) Instanța a decis plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a medicului Scarlat Vladimir. Dânsul pledează nevinovat.

(update 15:30 ) Asistentul judiciar de la Curtea de Apel Chișinău, Vitalie Furtună, plasat în arest pentru 30 de zile.

(update 14:00 ) Avocata Nadejda Agatii a fost plasată în arest pentru 30 de zile. Avocatul ei susține că decizia va fi contestată pe motiv că nu există probe care ar demonstra vinovăția acesteia.

(13:30) Procurorii cer mandate de arestare preventivă pe numele medicului, avocatului, inculpatului şi asistentului judiciar, reţinuţi marţi în cadrul „dosarului mitei pentru judecători”

De menționat că ieri Procuratura a venit cu mai multe precizări. Astfel, în urma examinării, demersurilor procurorilor: „Instanța de judecată a decis plasarea în arest preventiv în izolatorul Centrului Național Anticorupție pe un termen de 30 de zile a unui judecător, alți 2 judecători primind 20 de zile de arest în izolatorul CNA.

Ceilalți doi judecători și procurorul implicați pe caz, au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

UNIMEDIA amintește că zece persoane au fost reținute într-un dosar de corupție: 3 judecători de la Curtea de Apel, 2 judecători de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, 1 procuror de la Procuratura municipiului Chișinău, 1 avocat, 1 asistent judiciar, 1 medic și o persoană fizică inculpată pe un dosar. Potrivit mai multor surse media, ar fi vorba despre trei magistrate de la Curtea de Apel Chișinău: Galina Moscalciuc, Liubovi Brânză și Ludmila Ouș, și două judecătoare de la Judecătoria Chișinău: Victoria Hadârcă și Svetlana Tizu.


Pub