Potrivit șefului statului, votul cetățenilor pentru Chișinău îl obligă pe noul primar ales, Ion Ceban, să fie un primar al tuturor, indiferent de preferințe politice și „îl obligă să scoată din primărie politica, geopolitica, dar mai ales hoția instaurată în ultimi anii de liberali și complicii lor, care din nefericire în aceste alegeri au devenit și noii aliați de conjunctură ai Blocului ACUM”.
Totuși, Igor Dodon susține că o coaliție cu Blocul ACUM în Consiliul Municipal este absolut necesară, pentru a începe munca imediat.
Președintele țării a vorbit și despre punctele slabe ale Guvernului, precum și despre măsurile ce urmează a fi întreprinse. „În mare parte, aceeași sarcină revine și Guvernului la nivelul țării, care cu regret încă nu se isprăvește așa cum trebuie și va fi nevoie de o intervenție hotărâtă pentru a-l pune pe calea cea bună, cea care duce spre rezolvarea problemelor cetățenilor. Zilele următoare vom demara discuțiile necesare pentru ca cetățenii să fie mai siguri într-un Guvern care să lucreze pentru ei, să fie încetate experimentele pe care unele persoane le fac prin ministere și să vină oameni competenți în funcții, care să se apuce de lucru”, a punctat Igor Dodon.
Șeful statului a făcut și un apel către politicienii din majoritatea parlamentară: „Să depășească rapid acest moment electoral și să se așeze la masa de discuții, pentru a găsi cea mai bună cale de a eficientiza activitatea guvernării, fără emoții, fără orgolii, fără frustrări, fără interese politice”.
UNIMEDIA amintește că în urma turului doi al alegerilor locale în capitală, candidatul PSRM, Ion Ceban, a câștigat cursa pentru șefia Primăriei, cu voturile a 52.39% dintre alegători.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!