„Ieri, Republica Moldova a împlinit o jumătate de an de „vremuri bune" aduse de „oameni buni”.
O jumătate de an, în care țâfna Maiei a dictat mersul lucrurilor în țară. O jumătate de an, în care majoritatea moldovenilor cu capacitare elementară de a vedea treaz lucrurile au înțeles ce prezintă în realitate acest partid, adus pe capul moldovenilor de străini, pentru a-i servi pe străini. Moldovenii niciodată n-au suferit proștii și analfabeții, dar accidentul istoric din 11 iulie 2021, anume proști și analfabeți ne-a adus la putere. Țara n-a avut resurse interne suficiente și imunitate pentru a rezista atacului propagandistic masiv coordonat și susținut din exterior.
Anume aceasta și explică cum adunătura de derbedei fără cunoștințe elementare și pic de obraz, fără dragoste de neam și țară, a putut să tumănească o mulțime de moldoveni. „Factura” grea pe care o achităm acum este rezultatul activității unei guvernări incompetente, antinaționale și aservite intereselor străine. Dacă nu înțelegem asta rapid, țara dispare”, a spus Chicu.
PSRM a cerut convocarea imediată a ședinței extraordinare a Parlamentului, audierea raportului prim-ministrului şi al ministrului responsabil de energetică pentru a elabora măsuri urgente de susţinere a populaţiei.
Republica Moldova în continuare se află într-o situație dificilă, afirmă vicepremierul, Andrei Spînu. „Criza gazelor nu s-a încheiat în noiembrie și nici în decembrie. Criza gazelor se va încheia atunci când prețul gazelor la nivel european va coborî definitiv și va exista o stabilitate a acestuia. Criza gazelor nu este o criză a R. Moldova, este la nivel european și care afectează țara noastră în mod direct”, a spus Spînu.
Vicepremierul a ieșit ieri în fața presei oferind detalii despre situația energetică din țară. Acesta a menționat că Moldovagaz analizează opțiunea de majorare a tarifului. La rândul său, compania a menționat că va venit cu o poziție oficială privind o eventuală majorare pe 20 ianuarie.
Săptămâna trecută, Maia Sandu a convocat CSS în legătura cu situația pe piața gazelor naturale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!