Întrebată despre potențiala aderare la NATO, Maia Sandu a spus că țara încă cântărește următorul pas și dacă va necesita o schimbare constituțională pentru a face acest lucru.
„Acum, există o discuție serioasă... despre capacitatea noastră de a ne apăra, dacă o putem face singuri sau dacă ar trebui să facem parte dintr-o alianță mai mare”, a spus ea. „Și dacă ajungem, la un moment dat, la concluzia ca națiune că trebuie să schimbăm neutralitatea, acest lucru ar trebui să se întâmple printr-un proces democratic”, a menționat Maia Sandu.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că Republica Moldova este o țară neutră și neutralitatea ei este prevăzută de Constituție, fapt pentru care se așteaptă „ca toată lumea să acționeze în conformitate cu acest principiu”. Într-un interviu pentru Euronews, șefa Guvernului spune că„țara noastră își dorește să adere la Uniunea Europeană, nu și să facă parte din NATO”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!