Potrivit informaților, echipa comună de investigații a stabilit că un grup de persoane, format din cetățeni ai Ucrainei și ai Republicii Moldova, împărțind în prealabil rolurile, urmărind scopul obținerii unui folos material în urma organizării migrației ilegale a cetățenilor ucraineni spre spațiul Uniunii Europene, au creat o schemă bine organizată.
Republica Moldova era folosită ca zonă de tranzit, iar membrii grupării organizau transportarea, intrarea și șederea cetățenilor ucraineni în statele membre ale Uniunii Europene.
Echipa comună de investigații a stabilit că un grup de persoane, format din cetățeni ai Ucrainei și ai Republicii Moldova, împărțind în prealabil rolurile, urmărind scopul obținerii unui folos material în urma organizării migrației ilegale a cetățenilor ucraineni spre spațiul Uniunii Europene, au creat o schemă bine organizată.
Republica Moldova era folosită ca zonă de tranzit, iar membrii grupării organizau transportarea, intrarea și șederea cetățenilor ucraineni în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!