„Ministrul culturii, Sergiu Prodan, a felicitat toți laureații premiului UNITEM din acest an. Oficialul a remarcat două caracteristici esențiale pentru lumea teatrală din Republica Moldova: „Am reușit să păstrăm arta dramatică în spațiul dramatic, nu confundăm dramaturgia cu propaganda. În al doilea rând Uniunea Teatrală, precum și oamenii de teatru din toate teatrele Republicii Moldova niciodată nu au pus la îndoială, ba din contra, sunt promotorii aspirațiilor europene ale cetățenilor Republicii Moldova”.
Sergiu Prodan a înmânat premiile pentru întreaga activitate, Verei Mereuță, „...Doamnei care a stat la straja limbii române vorbite în Republica Moldova aproape 65 de ani, la teatru, la radiou și la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice” și lui Cristian Șofron, director al Teatrului Național de la București.
Premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală i-a revenit lui Dumitru Acriș pentru spectacolul „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”.
Premiul pentru cel mai bun rol feminin a fost câștigat de către Rodica Ciobanu, pentru rolul Beatrice, spectacolul „Efectul razelor GAMMA asupra anemonelor” de Paul Zindel, regie Luminița Țâcu, Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu” din Cahul.
Al doilea câștigător este Tatiana Lazăr care a avut rolul Violet Weston, spectacolul „August” de Tracy Letts, regie Alexandru Cozub, Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Premiul pentru cel mai bun rol masculin i-a revenit lui Alexandru Șișchin, pentru rolul Сирано де Бержерак, spectacolul „Сирано де Бержерак” de Edmond Rostand, regie Aurelia Gheorghieva, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S Ulițî Roz Iurie Harmelin”.
Premiul special al juriului a fost oferit pentru spectacolul „1946” după „Cartea Foametei” de Larisa Turea, regie Slava Sambriș, Teatrul Republican „Luceafărul”.
Premiul pentru cel mai bun spectacol de forme mici a fost oferit spectacolului „Domnișoara Iulia” de August Strindberg, regie Luminița Țâcu, Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Premiul pentru cel mai bun spectacol în Teatrul de Păpuşi a fost acordat spectacolului „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, regie Mihai Țărnă, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”.
Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin a fost câștigat de către Irina Rusu, pentru rolul Prima soție a profesorului, spectacolul „Unchiul Vanea” de Anton Cehov, regie Dumitru Acriș, Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”.
Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin a mers către Ion Grosu, pentru rolul Procopiu, spectacolul „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, regie Cristian Șofron, Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”.
Cu premiul pentru cel mai bun actor în teatrul de păpuşi a fost distinsă Nina Lefter, pentru rolul Veta, spectacolul „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, regie Mihai Țărnă, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”.
Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost oferit lui Denis Apter, spectacolul „Завтра была война” de Boris Vasiliev, regie Denis Baburin, Teatrul de Dramă şi Comedie „N. Aroneţkaia” din Tiraspol.
Premiul pentru cele mai bune costume teatrale i-a fost acordat lui Dmitri Ahmadiev, spectacolul „Моцарт и Сальери” de A. S. Puşkin, regie Dmitri Ahmadiev, Teatrul de Dramă şi Comedie „N. Aroneţkaia” din Tiraspol. Premiul pentru cea mai bună coregrafie şi expresie corporală l-a primit Dmitri Ahmadiev, spectacolul „Моцарт и Сальери” de A. S. Puşkin, regie Dmitri Ahmadiev, Teatrul de Dramă şi Comedie „N. Aroneţkaia” din Tiraspol.
Premiului pentru cea mai bună creaţie muzicală - Alexandru Dicusar, spectacolul „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, regie Mihai Țărnă, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”.
Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic a fost obținut de spectacolul „Amalia respiră adânc” de Alina Nelega, regie artistică Angela Titioi-Drăgan, Radio Moldova.
De premiul pentru cel mai valoros debut s-a învrednicit Mihai Cerneanu, pentru rolul Tom Wingfield, spectacolul „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, regie Mihai Fusu, Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu” din Cahul.
Juriul de selecție al Galei Premiilor UNITEM 2024, ediția a XXIII-a: actrița Onorina Burlacu-Tănase, președinte al juriului, actorul Constantin Haret și Ana Ghilaș, conferențiar universitar la catedra Studii teatrale, Academia de Muzică Teatru si Arte Plastice.
Juriul de selecție, aprobat prin decizia Senatului UNITEM, a vizionat spectacole montate în teatrele din Moldova, în perioada 10 aprilie 2023 – 2 februarie 2024”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Culturii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!