„Hai că nu a mai rămas mult și ne vedem. Iaca mai am două luni. Vin acasă cu totul, îmi iau casă, vreau să mă însor, vreau și eu copii…”. Asta i-a spus Vladislav Apostol prietenului său din copilărie, în ultima lor conversație de la începutul anului 2018. S-a întâmplat cu o lună înainte ca Apostol să fie rănit în urma atacului SUA în Siria, din 7 februarie. Bărbatul a mai trăit aproape o lună. A decedat din cauza rănilor. Avea 30 de ani și era unul dintre cei nouă moldoveni racolați de organizația Wagner, ca să ucidă.
Mercenarii Wagner sunt acuzați de încălcarea drepturilor omului, tortură și execuții în zonele unde au luptat. La 13 decembrie 2021, Consiliul European a adoptat o listă de sancțiuni împotriva grupării Wagner împreună cu alte trei entități și opt persoane conectate cu aceasta. Sancțiunile prevăd înghețarea activelor, interdicția de a călători în Uniunea Europeană și de a primi finanțare din UE.
În lista celor opt se regăsește și Dimitriy Utkin, despre care UE confirmă că „este fondatorul și comandantul grupului Wagner. Se face personal responsabil pentru abuzurile comise de oamenii săi”. Printre acestea se numără „torturarea până la moarte a unui dezertor sirian de către patru membri Wagner, în iunie 2017, la Homs, Siria. Potrivit unui fost membru al Grupului Wagner, Dimitriy Utkin a ordonat personal torturarea dezertorului, precum și filmarea actului”.
Videoclipul la care face referire Uniunea Europeană a fost difuzat prima oară pe internet la scurt timp după crimă. Clipul de aproape două minute, filmat cu un telefon, arăta cum patru bărbați îmbrăcați în uniforme militare și cu fețele acoperite, lovesc, cu un baros, un alt bărbat. Doi ani mai târziu, în 2019, un alt clip ajuns în mediul online arată continuarea torturii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!