6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Hai la teatru de Ziua Umorului: Ce spectacole ți-au pregătit actorii de la Teatrul Eugene Ionesco, pentru acest sfârșit de săptămână

Teatrul Eugene Ionesco te invită la 3 spectacole în acest sfârșit de săptămână. Astăzi, de ziua Umorului, iubitorii de armă pot viziona comedia Arta Conviețuirii. Detalii despre spectacole, dar și prețul biletelor vedeți în informațiile atașate.

Foto: TEI

1 aprilie/ vineri/ ora 18.30 De Ziua Umorului!

ARTA CONVIEȚUIRII

#comedie +16 /de Yasmina Reza /Regia: Petru Vutcărău

Subiectul central este frustrarea vieţii de cuplu. Totul începe în salonul familiei Vallon, unde soseşte cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț peste față pe Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți. Începutul conversaţiei dintre părinţi este diplomatic, civilizat, în încercarea de a păstra bunele maniere și respectul reciproc. Treptat însă totul degenerează într-o confruntare agresivă în urma căreia ies la suprafaţă toate nemulţumirile vieţii de cuplu.

Spectacolul este o comedie care vă va face să ieşiţi din rutina cotidiană și să revizuiți toate problemele ce țin de arta conviețuirii.

Veronique VALLON - Doina ARVAT

Michel VALLON – Gheorghe PIETRARU

Annette REILLE – Natalia PRODAN

Alain REILLE - Anatol GUZIC

Durata spectacolului: 120 minute ( fără pauză)

Link către bilete: https://iticket.md/event/arta-convie-uirii

2 aprilie/ sâmbătă/ ora 18.30

“OSCAR ȘI TANTI ROZ”

#dramă +10/ de Eric-Emmanuel Schmitt / Regia: Petru Vutcărău

Oscar, un băiat de 10 ani, bolnav de leucemie își petrece în spital ultimele 12 zile din viața sa. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul ştie că va muri. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Întregul spectacol este un vârtej de emoții amestecate: revoltă și resemnare în același timp, regret, iubire, speranță, durere, furie și înțelegere. Toate acestea se manifestă de multe ori asupra persoanelor din jurul lui Oscar, însă adevăratul destinatar este, de fapt, destinul.

Tanti Roz - Ala MENȘICOV

Oscar - Silviu BOINCEANU

Tatăl lui Oscar - Laurenţiu VUTCĂRĂU

Doctorul Duserdolff – Andrei SOCHIRCĂ

Mama lui Oscar – Tatiana MANOIL

Peggy Blue - Valeria GARȚAN

Mama lui Peggy Blue - Iulia BORDEIANU/ Iuliana VORNICESCU

Tatăl lui Peggy Blue - Stanislav COTROBAI

Rezidenți: Natalia PRODAN, Anatol GUZIC, Doina ARVAT, Cristi-Ioan VLAD, Maxim CHIRIAC, Petre DRAGANCEA.

Durata spectacolului: 2 ore, fără pauză

Bilete: https://iticket.md/event/oscar-si-tanti-roz

Duminică/ 3 aprilie/ ora 17.30

,, IUBIREA LA PROȘTI ”/ #comedieromantică +16 /de Francis Veber/Regia: M. Chris Nedeea

O comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin în lanț. Regizată de M. Chris Nedeea (România), după un text de Francis Veber.
Pierre, directorul unei edituri franceze, are obiceiul de a participa la dinee cu proşti, un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc a participanţilor la dineu preţ de o seară. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un jovial şi binevoitor conţopist, pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino.
Pierre – Anatol GUZIC
Christine – Tatiana MANOIL
Archambaud – Laurențiu VUTCĂRĂU / Petru DRAGANCEA
François – Gheorghe PIETRARU
Leblanc – Maxim CHIRIAC
Marlène – Doina ARVAT
Cheval – Stanislav COTROBAI
Pascal – Ioan-Cristi VLAD
Charloutte, Centralista- Natalia PRODAN
Bernard, Polițistul –Denis DIMITRIU

Durata spectacolului: 130 minute ( cu o pauză)

BILETE - https://iticket.md/event/iubirea-la-pro-ti

TNEI oferă bilete gratuite pentru spectacolele la sala mare, pentru voluntarii care sunt implicați în ajutorul acordat refugiaților. Pentru detalii vă rugăm să ne scrieți pe pagina de facebook a teatrului https://www.facebook.com/teinational sau la numărul de telefon 079 233 833.

P.S.: TNEI oferă 20 % reducere pentru elevi, studenți, persoane cu dizabilități și pensionari. Oferta este valabilă la procurarea biletelor de la Casa Teatrului.

Vă așteptăm la Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri!

Vă promitem că n-o să vă plictisiți. Vă așteptăm la teatru.


Pub