„Bărbații ceea ai neamului, pe toate placatele celea pe care le aveau acolo, trebuiau să vină cu un exemplu concret și atunci cu tot respectul mă uit, chem colegul de la instituție, cutare, și îi adresez câteva întrebări.
-Dar ați primit semnale că unora din funcționari li s-a cerut să intre în partid ca să obțină o funcție?
Nu, atâta timp cât sunt aceste declarații ieftine, eu le tratez ca un fel de gelozie, supărare, traumă postelectorală. Veniți, stimați foști colegi din Parlament, cu nume, prenume”, a declarat Grosu.
Partidul Unității Naționale a ieșit duminică în fața Parlamentului, protestând împotriva ultimelor numiri, care „ar fi făcute pe un criteriu politic”.
Reacția vine după ce Natalia Moloșag a fost numită în funcția de Avocat al Poporului pentru un termen de 7 ani. Candidatura acesteia a fost votată de 57 de deputați PAS. Contracandidatul acesteia, Andrei Brighidin, a acumulat un singur vot, din partea BCS. Natalia Moloșag a recunoscut, fiind întrebată de deputații BCS, că a reprezentat-o, timp de 15 ani, în calitate de avocat, pe președinta țării, Maia Sandu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!