„De Ziua Internațională a Libertății Presei, le mulțumesc jurnaliștilor care servesc interesul public și contribuie, prin munca lor, la o societate mai informată și mai conștientă. Într-o lume invadată de valuri de manipulare și dezinformare, mass-media are o misiune vitală: să apere adevărul, să demonteze falsurile și să ajute cetățenii să deosebească binele de rău.
În ultimul an, am văzut cu ochii noștri cât de important este jurnalismul de investigație. Datorită reporterilor curajoși, întreaga societate a aflat cum grupări criminale au încercat, prin corupție, să fure viitorul acestei țări. Iar acolo unde dreptatea n-a fost de vânzare, s-a recurs la intimidări, amenințări și presiuni.
Jurnaliștii onești duc adesea o luptă inegală: cu resurse limitate, se confruntă cu mașinării de propagandă bine finanțate din surse obscure. De aceea, este responsabilitatea noastră să rămânem vigilenți, să alegem surse de informare credibile și să susținem jurnaliștii care și-au demonstrat profesionalismul și integritatea de-a lungul anilor. Doar așa, jurnalismul de bună credință va putea continua să aducă adevărul în casele noastre”, a scris șefa statului, Maia Sandu.
„De Ziua Internațională a Libertății Presei, mulțumesc celor care aleg adevărul, chiar și atunci când e incomod.
Presa liberă nu înseamnă doar știri. Înseamnă curaj, responsabilitate și respect față de cetățean. Înseamnă ore lungi de documentare, întrebări incomode, dar necesare, și grija permanentă de a nu trăda încrederea oamenilor.
Într-o lume plină de zgomot și manipulare, jurnaliștii care își fac meseria cu demnitate sunt repere. Nu doar pentru societate, ci pentru viitorul democrației noastre.
Le sunt recunoscător tuturor celor care țin sus ștacheta onestității și profesionalismului. Să muncim împreună pentru o Moldovă liberă, în pace și în bunăstare”, a scris președintele Parlamentului, Igor Grosu.
„Sincere felicitări Jurnaliștilor liberi cu ocazia sărbătorii profesionale - Ziua Internațională a Libertății Presei! Fiți liberi că ne trebuiți”, a scris Ion Chicu.
„Felicit presa liberă din țara noastră cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei. Doresc presei din Republica Moldova să se elibereze de PAS și să fie corectă, nu nevoită să facă politica și propaganda guvernării.
Voi sunteți puterea a patra nu pentru a apăra interesele puterii, dar pe cele ale cetățenilor.
Succes celor câțiva jurnaliști care își mai păstrează verticalitatea și coloana vertebrală”, se arată în mesajul scris de primarul capitalei, Ion Ceban.
„De Ziua Internațională a Libertății Presei, felicitând adevărații jurnaliști, trebuie să conștientizăm cât de important este rolul jurnaliștilor într-o societate democratică.
Presa trebuie să fie, nu doar în declarații, ci în realitate, a patra putere în stat – independentă, curajoasă și responsabilă.
O presă liberă este indispensabilă pentru democrație, ea dă voce cetățenilor, reflectă realitatea din societate și asigură controlul puterii de către popor.
Le mulțumesc jurnaliștilor integri care, în ciuda provocărilor, presiunilor sau lipsei de resurse, aleg să informeze corect, să pună întrebări incomode și să aducă adevărul în fața oamenilor. Aceasta este adevărata menire a unui jurnalist, să servească interesul public, nu guvernarea sau grupurile de interes.
Libertatea presei trebuie protejată și respectată zi de zi, prin acțiuni concrete, legislație echitabilă, acces real la informație și toleranță zero față de orice formă de intimidare sau presiune asupra jurnaliștilor.
Libertatea presei moare nu de la întrebări incomode, dar când nu mai are voie să le pună”, a scris Vlad Filat.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!