În prima zi a procesului lui Sean „Diddy” Comb au fost dezvăluite detaliile terifiante despre petrecerile organizate de celebrul rapper.
În deschiderea procesului, procurorul adjunct Emily Johnson a prezentat o serie de acuzații șocante, una dintre ele făcând referire la un incident în care artistul ar fi forțat o escortă masculină să urineze în gura fostei sale partenere, Cassie Ventura, în timpul uneia dintre aceste petreceri.
Cântăreața le-ar fi spus ulterior anchetatorilor că a simțit că se sufocă în timpul acelui act.
Mai mult decât atât, procurorii susțin că femeile erau încurajate să consume droguri și să întrețină relații sexuale cu escorte masculine, în timp ce Diddy se masturba și, uneori, filma scenele.
Cassie Ventura, care a avut o relație de peste un deceniu cu Sean „Diddy” Combs, urmează să depună mărturie în proces.
Cei doi s-au cunoscut în anul 2005, când ea avea doar 19 ani și el 37, urmând ca mai apoi cântăreața să semneze la casa lui de discuri, Bad Boy Records.
Nu de puține ori relația lor a fost descrisă ca fiind toxică, marcată de control, abuz și manipulare.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!