„Poliția investighează circumstanțele unui accident rutier produs aseară, în jurul orei 22:15, în localitatea Valea Perjei din raionul Cimișlia.
Preliminar s-a stabilit că, un bărbat de 70 de ani, în timp ce conducea un autocamion, a tamponat din spate o tricicletă electrică staționată pe carosabil, la ghidonul căreia se afla un bărbat de 72 de ani. Din nefericire, acesta a decedat pe loc.
Tricicleta nu era dotată cu lumini, iar conducătorul acesteia nu purta vestă reflectorizantă și nici echipament special, fapt ce a redus considerabil vizibilitatea sa în trafic pe timp de noapte.
Șoferul camionului a fost testat la alcool, rezultatul fiind negativ.
✅ Respectați regulile de circulație, indiferent de vehiculul condus.
✅ Evitați staționarea pe partea carosabilă.
✅ Asigurați-vă că sunteți vizibili în trafic”, menționează Poliția.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!