„În conformitate cu prevederile articolului 46 al Regulamentului Parlamentului, solicităm respectuos completarea ordinii de zi a ședinței plenare a Parlamentului cu audierea domnului Perciun, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în legătură cu evenimentul desfășurat în cadrul Liceului „Ion Creangă”, la care s-au interpretat cântece cu conținut unionist, încălcându-se grav principiul neutralității ideologice prevăzut de Codul Educației și legislația conexă”, a declarat Domentiuc.
În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus: „Dragi români, rog atenție”, după care a supus inițiativa votului.
Propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi, fiind susținută de 26 de deputați.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!