34,35 lei/l Benzina A95 la 34,35 lei/l, motorina la 36,84 lei/l – noi recorduri la pompe 20,22 lei Euro 20,22 lei, dolar 17,74 lei – leul slăbit vs euro, consolidat vs dolar 1,28 m Lacul Costești-Stânca a scăzut 1,28 m într-o lună, debit redus la 14 m³/s 24 pers. 24 condamnați pe viață au revizuit sentința, 9 eliberați – justiție sub amnistie
(video) CSM răstoarnă din nou concluzia Comisiei Vetting: Raportul de reevaluare a judecătorului Ion Bulhac, respins. Magistratul, promovat

Consiliul Superior al Magistraturii a respins raportul de reevaluare externă în privința judecătorului Curții de Apel Centru, Ion Bulhac, contrar concluziei Comisiei de evaluare externă (Vetting). Decizia a fost luată marți, 4 august, în ședința CSM.

Foto: Captură de ecran

Propunerea a fost susținută de trei membri ai CSM, iar șapte au votat împotrivă. 

În consecință, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis respingerea raportului privind reevaluarea externă a judecătorului Ion Bulhac și a constatat promovarea evaluării.

Hotărârea CSM poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile de la notificare. Decizia urmează să fie publicată pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii, conform procedurii stabilite, a anunțat președintele CSM, Sergiu Caraman.

Tot în ședința de astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins Raportul de reevaluare întocmit de Comisia de evaluare externă în privința judecătoarei Veronica Cupcea și a constatat promovarea evaluării externe de către magistrată. Decizia a fost luată după recalcularea fluxurilor financiare, care a arătat că pentru anul 2020 nu mai există avere nejustificată.

În ianuarie 2026, Comisia de Evaluare a Judecătorilor a anunțat nepromovarea reevaluării judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru.

Pe data de 30 decembrie 2025, raportul Comisiei de evaluare externă privind nepromovarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru a fost respins în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorul a fost trimis la reevaluare.

Pe data de 17 iunie 2025, comisia de Evaluare a Judecătorilor a transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ultimul raport de evaluare externă privind Curtea de Apel Centru, vizându-l pe judecătorul Ion Bulhac. Potrivit concluziilor Comisiei, magistratul nu a promovat evaluarea integrității.


Pub