„Exasperează Moscova, impresionează Europa, îşi salvează ţara încă o dată, aceasta este Maia Sandu. Un mare lider şi o naţiune curajoasă”, a scris fostul şef al Consiliului European pe reţeaua socială X.

Niciun candidat la prezidențiale, se pare, că nu a reușit să ia fotoliul de șef de stat din primul tur al alegerilor. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală după procesarea a 98% dintre buletine, Sandu a luat puțin peste 41%. Aceasta este urmată de fostul Procuror General, candidatul susținut de PSRM, Alexandr Stoianoglo, cu puțin peste 26%.
Potrivit CEC, atât alegerile prezidențiale, cât și referendumul constituțional pot fi declarate valide, întrucât la acestea au participat peste pragul necesar de alegători.
Cum a decurs întreg procesul de vot aflați din transmisiunea live realizată de UNIMEDIA.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!