32,45 lei/l Benzina A95 scade la 32,45 lei/l, motorina la 35,88 lei/l 10 crime Interlopul „Babior” extrădat din Turcia, condamnat pentru 10 crime la comandă 71 ani Pieton de 71 de ani ucis pe bd. Dacia, șoferul a fugit și a fost reținut 2 episoade Avocată înlocuită de două ori cu apărător din oficiu fără să fie anunțată de instanță
Muzeul Luvru și alte atracții din Paris, închise de teama unor noi proteste. Turiștii nu au mai putut vedea „Mona Lisa”

Turiştii veniţi să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinaţi de porţile încuiate, ei neputând ajunge la „Mona Lisa" întrucât galeriile şi muzeele din tot Parisul au fost închise din precauţie, în aşteptarea unor noi demonstraţii, scrie protv.ro.

Foto: Getty Images

„Când am venit, ne-am gândit că ar putea fi o problemă, nu că muzeul ar fi închis", a declarat pentru Reuters Selena Bertoni, educatoare socială italiană în vârstă de 31 de ani, în faţa Muzeului Orsay, potrivit Agerpres.

În cadrul unei călătorii de patru zile la Paris, ea a plătit 50 de euro pentru două bilete ca să vadă picturile impresioniste şi alte capodopere expuse în muzeu. "Un moment nepotrivit", a declarat ea, ridicând din umeri.

Închiderile au avut loc la o săptămână după ce demonstraţiile la nivel naţional din cauza scumpirilor şi deteriorării serviciilor publice au degenerat în unele dintre cele mai grave violenţe de stradă pe care Franţa le-a cunoscut în ultimii ani.

Violenţele şi pagubele au determinat guvernul să declare stare de urgenţă la nivel local şi să închidă numeroase locuri publice înaintea demonstraţiilor anunţate pentru sâmbătă.

Măsura închiderii s-a extins - afectând mare parte din sectorul cultural al capitalei - inclusiv la muzeele Orangerie, Jeu de Paume şi Picasso, în timp ce accesul în complexul Grădinilor Tuileries, care duce spre Luvru, a fost, de asemenea, restricţionat.

„Acesta este al treilea muzeu la care ajungem şi care este închis. Ar fi trebuit să ne avertizeze", a declarat o altă vizitatoare, Heidi Rosar, din Franţa, în vârstă de 21 de ani.

La Luvru, porţile din fier negru încuiate blocau accesul la întregul complex şi la grădină.

„Voiam să vedem măcar piramida", a spus canadianul Don Nowschuk, în vârstă de 67 de ani, referindu-se la intrarea emblematică din sticlă a muzeului. Sosit în Oraşul Luminilor pentru un sejur de două nopţi, Nowschuk a declarat că, în opinia sa, reacţia autorităţilor ar putea fi exagerată. "Măsurile de securitate sunt atât de ample, încât ai crede că ar fi suficiente pentru a asigura securitatea muzeului", a spus el. "E puţin ciudat să vezi atâţia poliţişti înarmaţi pe străzile Parisului. Noi suntem obişnuiţi cu armele, dar nu în felul acesta", a adăugat el.


Pub