Un tânăr de 17 ani, originar dintr-o localitate din raionul Criuleni, a fost reținut de poliție, după ce ar fi furat un portmoneu dintr-un apartament din capitală. Potrivit oamenilor legii, suspectul a pătruns dimineață în locuința de la primul etaj, când proprietarul dormea, prin deteriorarea geamului din termopan care era întredeschis.
Adolescentul este cercetat penal pentru furt, suma prejudiciului fiind estimată la 9 500 de lei.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!