„Mă aliniez la ceea ce a spus prim-ministrul. Acest dosar a fost examinat absolut pe auto-pilot, fără a avea o înțelegere. Trebuie să învățăm din acest incident absolut regretabil”, a punctat Alexei Buzu.
Întrebat în ce măsură această situație afectează imaginea Guvernului, ministrul a declarat:
„Zi de zi, prin acțiunile noastre trebuie să păstrăm încrederea cetățenilor. Asta înseamnă să fim mai transparenți, să explicăm acolo unde sunt greșeli și să le corectăm. Aici, cu siguranță, a fost o greșeală. Continuăm pe calea reformelor să deschidem actul de guvernare către cetățeni”.
O delegație a Ministerului Agriculturii, Irigațiilor și Zootehniei din Afganistan, aflat sub autoritatea regimului taliban, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 2-7 august 2026.
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vasile Șarban, susține că demersul privind facilitarea accesului în Republica Moldova pentru o delegație din Afganistan a fost făcut la solicitarea unui agent economic moldovean, care intenționează să își extindă activitatea pe piața afgană. „A venit cu solicitarea ca să îl ajutăm să poată să invite acești oameni în Republica Moldova, că așa cere legea la ei, înțelegerile pe care le au - să vină să vadă unitatea de producere. „Respectiv, am luat legătura cu Ministerul de Externe să văd dacă nu avem interdicții pe tema respectivă”, a declarat Șarban pentru UNIMEDIA.
Premierul Vasile Tofan a calificat drept „jenantă și inacceptabilă” situația legată de vizita delegației din Afganistan și admite că aprobarea acesteia a fost o eroare de evaluare și coordonare instituțională.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!