„Este păcat că domnul Lavrov, care a fost cândva un diplomat respectat, merge pe această cale care îl discreditează din punct de vedere intelectual”, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, alături de prim-ministrul moldovean, Natalia Gavriliţa.
Gavriliţa s-a întâlnit marţi cu Borrell la Bruxelles pentru a cere ca Republica Moldova să participe la toate programele UE posibile pentru a consolida legăturile politice şi economice până când va începe negocierile de aderare, după ce anul trecut a primit statutul de candidat alături de Ucraina.
„Nu este nimic serios în aceste consideraţii”, a adăugat Borrell, după ce a fost întrebat despre afirmaţiile făcute joi de Lavrov la televiziunea rusă de stat Rossia-24 şi pentru agenţia oficială RIA Novosti, potrivit cărora „Moldova este acum luată în considerare pentru acest rol”, cu referire la situaţia din Ucraina.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat recent că occidentul se gândește deja la următoarea țară care va urma scenariul Ucrainei. „Occidentul a pus ochiul pe Moldova și o pregătește pentru acest rol, mai ales că președinta de la Chișinău, aleasă mai puțin democratic, este gata de orice”, a declarat Lavrov într-un interviu.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a venit cu o reacție, după declarațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!