„Copilul, de doar un an a primit taina sfântului botez în prezența fratelui mai mare și a bunicii copilului, care au venit cu daruri și gânduri bune, dar și reprezentanții penitenciarului, care au asistat la un serviciu divin, oficiat de către preotul capelan al instituției de detenție.
Ceremonia religioasă a fost desfășurată conform tuturor obiceiurilor creștine legate de sfântul botez, care este un eveniment special și unic în viața fiecărui om.
Este de menționat că asemenea evenimente fac parte din șirul activităților de reintegrare, asistență religioasă având drept scop de a menține stabilă spiritualitatea condamnaților, dar și contactul acestora cu familia, fapt care contribuie la creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor private de libertate”, se arată în comunicatul emis de Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!