„În țară, cea mai înaltă rată de participare la vot este înregistrată în raioanele Dondușeni și Soroca, unde au votat circa 38% și, respectiv, peste 34% dintre alegători.
În municipiul Chișinău, alegătorii s-au prezentat la urnele de vot în număr de circa 280 mii alegători ceea ce reprezintă o participare de 40 la sută.
În secțiile de votare constituite pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, s-au prezentat la urnele de vot 9 300 de alegători.
Referitor la informațiile privind aglomerațiile de pe podurile de peste Nistru, Comisia Electorală Centrală informează că Poliția este prezentă la fața locului și gestionează situația pentru a preveni eventuale riscuri. Totodată, măsurile întreprinse au ca obiectiv asigurarea securității publice și garantarea exercitării în siguranță a dreptului de vot pentru fiecare cetățean.
Conform situației până la această oră, în secțiile de votare organizate în străinătate, au votat circa 170 mii de alegători. La ora 15:00, ora Chișinăului, a fost închisă secția de votare din Japonia, Tokyo, iar la scrutin au participat 91 de alegători. Și-a încheiat activitatea și secția de votare din Beijing, China.
Pe coasta estică a Statelor Unite ale Americii s-au deschis secțiile de vot. Ultimele 5 secții de votare se vor deschide la ora 17:00, ora Moldovei, dintre aceste 4 sunt în SUA și una în Canada.
Comisia anunță că au fost înregistrate situații la câteva secții de votare din străinătate unde s-au semnalat alerte cu bombă: Bruxelles (Belgia), Roma și Genova (Italia), București (România), Ashville (SUA) și Alicante (Spania).
Instituțiile responsabile au intervenit prompt, iar alegătorii și membrii organelor electorale au fost evacuați conform protocoalelor stabilite. Procesul de votare a fost suspendat pentru perioade scurte de timp pentru a fi efectuate verificările necesare și pentru a asigura securitatea deplină a cetățenilor și buna desfășurare a procesului electoral. La această etapă, în aceste secții votare continuă în condiții de siguranță, cu excepția celor două secții de votare din Bruxelles, unde procesul rămâne a fi suspendat.
În țară conform informațiilor prezentate de Inspectoratul General al Poliției, până la această oră, au fost înregistrate 141 de cazuri de pretinsă încălcare a legislației, dintre care:
- 3 cazuri de afișaj electoral neautorizat;
- 8 cazuri de agitație electorală;
- 5 cazuri referitoare la transportarea alegătorilor;
- 8 cazuri de bănuială rezonabilă de corupere alegătorilor;
- 58 - fotografierea buletinului de vot;
- 6 - deteriorarea buletinului de vot;
- 35 - lipsa alegatorilor în lista electorală;
- 1 caz de deteriorare a ștampilei.
Comisia atrage atenția, în mod repetat, asupra necesității respectării normelor legale în parte ce ține de agitația electorală, care este strict interzisă în ziua alegerilor.
La ora 14.00 a fost încheiat procesul pentru depunere a solicitărilor de votare la locul aflării.
Agenția Servicii Publice informează că astăzi, 28 septembrie 2025, în ziua desfășurării alegerilor parlamentare, până la ora 13:00, prin intermediul centrelor multifuncționale ale ASP, au fost eliberate 411 cărți de identitate provizorii și înmânate 2387 de acte de identitate confecționate. Reamintim că astăzi toate centrele multifuncționale activează până la ora 21:00”, se arată în comunicatul emis de CEC.
Urmărește live pe UNIMEDIA :
Cetățenii Republicii Moldova își aleg astăzi deputații în forul legislativ. Secțiile de votare din toată țara s-au deschis, iar UNIMEDIA va transmite live toate evenimentele zilei și întreg procesul de vot. Fiți alături de echipa noastră pentru a afla primii cele mai importante știri!
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!