„Nu am avut ocazia să vorbesc cu doamna Maia Sandu despre interdicția deintrare pentru unii cetățeni ai Serbiei în Moldova din motive foarte ciudate, să fiu pe deplin sincer. Când am văzut că cineva din publicul moldovenesc era deranjat de Bregović cântând o melodie numită „Kalashnikov”, atunci vă opriți și vă întrebați, ce este asta, oameni buni? Parcă ascult ceva în Belgrad. Atunci înțelegi că acesta este genul de prostie care vine din rețelele de socializare. Nu cred că este posibil ca o țară să reacționeze în acest fel. Cred că vom avea ocazia să discutăm acest lucru cu prietenii noștri moldoveni și să rezolvăm astfel de chestiuni în viitor”, a declarat Aleksandar Vučić.
Declarațiile au fost făcute la reuniunea de la Atena, ce a întrunit oficiali ai statelor Balcanilor de vest, Bulgaria, Croația, România, Ucraina și liderii Uniunii Europene, unde este prezentă și șefa statului Maia Sandu, dar și Vladimir Zelenski.
„Îi datorăm scuze lui Goran Bregović pentru prostia guvernării de la Chișinău și îi spunem că este așteptat cu drag de foarte mulți amatori ai muzicii sale. Cultura trebuie să fie în afara politicii, iar politica trebuie să fie una responsabilă și nu infantilă, cum este cea a PAS”. Reacția aparține deputatului PSRM și candidatului formațiunii pentru șefia capitalei, Adrian Albu, după ce muzicianul sârb nu a fost lăsat să intre în Moldova.
Muzicianului Goran Bregović i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova din motiv că „și-a arătat viziunea pro-rusă și a susținut anexarea Ucrainei de către Federația Rusă”. Despre aceasta a declarat Ministrul de Interne, Adrian Efros, pentru presă.
Prim-viceprim-ministrul și ministrul de Externe al Serbiei, Ivica Dacic, a cerut explicații autorităților din Moldova, după ce muzicianului Goran Bregović i-a fost interzisă intrarea în țară, unde urma să susțină un concert în cadrul Festivalului de Muzică „Gustar”.
Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a venit cu o reacție, după ce pe 20 august, muzicianului Goran Bregović i-a fost interzisă intrarea în Moldova.
„Maia Bredovici l-a interzis pe Goran Bregović”, a scris fostul șef de stat, Igor Dodon, despre interzicerea accesului în Moldova a cunoscutului interpret străin.
Artistul Goran Bregović și trupa acestuia nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Republicii Moldova, unde urma să susțină pe 20 august, un concert în cadrul Festivalului de Muzică „Gustar”. Interpreții au fost întorși de pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!