750.000 750.000 IDNP-uri compromise în atac cibernetic major — date personale și financiare expuse 36,17 lei/l Motorină 36,17, benzină 31,98 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 887.745 lei Procurorul Prisacari are 887.745 lei avere nejustificată — a picat vettingul 80 80 de sesizări pentru violență în familie în 24 de ore — 45 ordine de restricție emise
5 militari români, răniţi în Afganistan în urma unui atac cu o bombă artizanală

Cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei “Sfântul Andrei” din România, care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi vineri.

Foto: Nicolae Ionel Ciuca / Facebook

Militarii au fost atacaţi în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, a anunţat, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale din România (MApN).

Potrivit sursei citate, pe timpul executării misiunii, în jurul orei 12,30, ora României, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

“Militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost evacuaţi pe cale aeriană la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Cei cinci militari sunt conştienţi şi starea lor de sănătate este stabilă”, se precizează în comunicatul MApN.

Detalii cu privire la identitatea militarilor implicaţi în acest incident vor fi făcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai după informarea familiilor acestora.

Conducerea MApN este informată în permanenţă despre situaţie şi urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarilor, se arată în comunicat.


Pub