4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) A rămas fără 20 milioane de lei, după ce a fost ademenit de escroci să investească în construcția unei fabrici din Orhei: Un bărbat, reținut, iar complicele, dat în căutare

Ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei ai Direcției urmărire penală a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au documentat activitatea ilegală a unui grup infracțional specializat în escrocherii și falsificarea actelor oficiale.

Foto: Captură video

„În cadrul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 32 și o femeie de 56 de ani, domiciliați în Ialoveni, în complicitate cu alte persoane, la moment necunoscute organului de urmărire penală, din 2017 și până în prezent, sub pretextul investirii și dezvoltării unei afaceri în sfera producerii alimentare, prin abuz de încredere și inducere în eroare, ar fi convins o persoană să investească în construcția unei fabrici din raionul Orhei.

Mai mult, acesta a înregistrat afacerea pe compania unuia dintre suspecți, pentru a facilita eliberarea creditelor de investiții în fabrică. Însă, după primele exporturi de producție peste hotarele țării, suspecții ar fi refuzat să transmită în posesie și folosință fabrica către victimă, menționând că este proprietatea lor, astfel prejudiciind victima cu suma de 20 093 800 de lei.

Pentru acumularea bazei probatorii, oamenii legii au efectuat cinci percheziții la domiciliul, în automobilul și oficiul unuia dintre bănuiți, unde au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, acte și contracte ce demonstrează vinovăția acestuia.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar femeia ar fi părăsit teritoriul Republicii Moldova și urmează să fie anunțată în căutare.

La moment se petrec măsuri procesuale și speciale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și a membrilor implicați în acest caz.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 8 la 15 ani”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS.


Pub