ărintele Giannicola Maria Simone, în vârstă de 65 de ani, se afla în Sant’Alessandro di Zebedia, în apropiere de Via Torino, când un adolescent care fugea din centrul oraşului, în timpul confruntărilor violente de weekendul trecut, i-a arătat degetul mijlociu. Preotul a răspuns cu acelaşi gest, iar scena a fost surprinsă într-o filmare care s-a răspândit instant pe reţelele sociale.
Într-un interviu acordat Corriere della Sera, preotul a povestit că, înainte de incident, a deschis uşile bisericii pentru a adăposti turiştii şi trecătorii care încercau să scape de violenţe.
„Eram în biserică şi urmăream ce se întâmpla. Apoi am văzut că oamenii se îmbrânceau pe Via Torino şi se împrăştiau pe străzile laterale, spre Piazza Sant’Alessandro, aşa că am alergat să închid biserica. Erau foarte mulţi oameni care fugeau de cei violenţi şi i-am lăsat pe toţi să intre. Nu erau credincioşi, ci turişti şi alţi trecători. Au rămas aici până când s-a liniştit agitaţia”, a povestit acesta.
De ce a arătat preotul degetul mijlociu
Imaginile cu gestul preotului au devenit virale, iar mulţi utilizatori au crezut iniţial că filmarea fusese realizată cu ajutorul AI.
„Este reală, deşi acum circulă şi versiuni false. Aşa s-a întâmplat: în timp ce aceşti tineri treceau, unul dintre ei mi-a arătat degetul mijlociu. Sunt copii, aşa că nu mă surprinde. I-am răspuns şi eu cu acelaşi gest, dar fără intenţii violente şi fără riscul de a provoca şi mai multă furie”, a explicat preotul.
Întrebat dacă regretă reacţia, părintele a respins această idee.
„Nu, nu cred că trebuie să vorbim despre regret. Dacă i-aş fi dat un pumn, atunci da, dar eu nu am ridicat niciodată mâna asupra nimănui, nici măcar în cele mai dificile momente. Am 65 de ani şi lucrez cu tinerii de-o viaţă, iar uneori trebuie să le mai spui şi „Ai grijă ce faci”. Cu siguranţă, în afara contextului acelor confruntări, nu aş fi făcut niciodată aşa ceva", a adăugat clericul”
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!