20,3 lei/m³ Tariful de gaz 20,3 lei/m³ din 1 septembrie, majorat de ANRE 1.600 drone 1.600 de drone interceptate în Rusia, în ziua finală a alegerilor 1 dronă Dronă văzută la Orhei, explozie la Călărași, fără fragmente la sol 26,4 °C Maximă 26,4°C astăzi la Chișinău, cer parțial noros, fără ploi
„Buletinul anulat”, o nouă înșelăciune prin care escrocii încearcă să obțină date personale din numele ASP: Avertismentul instituției

Agenția Servicii Publice avertizează asupra unei noi tentative de fraudă telefonică, în care persoane necunoscute se prezintă drept angajați ai instituției și solicită ilegal date cu caracter personal.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit instituției, un caz a fost raportat în cursul zilei de 25 mai de către o cetățeană, care a fost contactată de o persoană ce a afirmat fals că buletinul de identitate ar fi fost anulat. Sub pretextul perfectării urgente a unui nou act, aceasta ar fi încercat să obțină informații confidențiale.

ASP subliniază că nu solicită niciodată telefonic parole, coduri sau alte date personale, cu excepția situațiilor în care cetățeanul contactează direct Serviciul suport clienți la numărul 14 909 pentru programări.

Instituția îndeamnă populația ca, în cazul unor astfel de apeluri suspecte:

- să nu ofere date personale; - să închidă imediat apelul; - să apeleze 112; - să raporteze incidentul pe platforma cybercrime.mai.gov.md; - să informeze apropiații pentru a preveni alte cazuri.

„Această metodă reprezintă o schemă de inginerie socială utilizată pentru obținerea ilegală a datelor personale și facilitarea unor posibile fraude.

ASP a informat organele de drept despre această situație și cooperează cu autoritățile competente pentru investigarea cazului”, notează responsabilii.


Pub