Trump a enumerat trei incidente pe care le consideră intenționate: blocarea scării rulante la sosire, defectarea teleprompterului și problemele cu sonorizarea discursului său, relatează AFP.
„Nu a fost o coincidență, a fost un triplu sabotaj la ONU. Ar trebui să le fie rușine. Trimit o copie a acestei scrisori secretarului general și cer o anchetă imediată”, a scris fostul lider de la Casa Albă pe rețeaua sa, Truth Social.
„Ceea ce s-a întâmplat ieri la Națiunile Unite este O RUȘINE – nu unul, nu două, ci trei evenimente rău intenționate!”, a adăugat el.
Incidentul cu scara rulantă s-a produs la sosirea lui Trump la sediul ONU din New York. Aparatul s-a oprit brusc chiar atunci când președintele și soția sa, Melania Trump, urcau. Cei doi și-au păstrat echilibrul ținându-se de balustradă, apoi au continuat pe scări.
„Mecanismul de securitate a fost acționat din greșeală de cineva din fața președintelui”, a explicat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stéphane Dujarric, precizând ulterior că persoana în cauză era un cameraman al Casei Albe.
Trump a reclamat și faptul că teleprompterul nu a funcționat la începutul discursului său, iar miercuri a adăugat că sonorizarea a fost „complet întreruptă” în sala de plen. Potrivit unui responsabil al ONU, sistemul audio era configurat să transmită traducerile simultane în șase limbi prin căști pentru delegați.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!