Potrivit Energocom, persoanele necunoscute cer informații din buletinul de identitate, date bancare sau coduri de confirmare. Reprezentanții companiei precizează că Energocom nu dispune de personal care să efectueze citirea contoarelor la domiciliu și nu solicită telefonic astfel de informații.
Colectarea și gestionarea indicilor contoarelor de gaze naturale țin de responsabilitatea operatorilor sistemelor de distribuție, precum Chișinău-Gaz, Bălți-Gaz, Ialoveni-Gaz și alții.
Totodată, angajații operatorilor de distribuție care se deplasează la domiciliul consumatorilor dețin legitimații de serviciu și sunt obligați să le prezinte la solicitare. În cazul în care au dubii privind identitatea unei persoane, cetățenii sunt îndemnați să contacteze operatorul regional pentru confirmare.
Avertismentul vine în contextul în care, în această perioadă, sunt colectați indicii contoarelor pentru evidența gazelor naturale consumate în luna octombrie 2026.
Energocom recomandă consumatorilor să nu permită accesul în locuință persoanelor a căror identitate nu a fost verificată și să nu ofere date personale în cadrul apelurilor suspecte.
Pentru verificarea informațiilor despre activitatea companiei, cetățenii pot apela Centrul de apel Energocom, la numărul 1309. În cazul în care suspectează o tentativă de fraudă, aceștia sunt îndemnați să sesizeze Poliția la 112.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!