„Cauza penală respectivă a fost disjunsă din cauza penală obiectul de investigație al căreia cuprinde sustragerea bunurilor în perioada 2013-2014 în sumă de 100 milioane dolari SUA, ce aparțineau SA „Banca de Economii” de un grup criminal din care fac parte persoane publice, persoane cu funcții de demnitate publică, persoane fizice și persoane juridice.
Potrivit materialelor, condamnatul, în perioada iulie 2013 – septembrie 2014, deținând funcția de președinte interimar al SA „Banca de Economii”, fiind membrul grupului criminal și acționând în interesele acestui grup, având atribuții de organizare a activității băncii și de asigurare a utilizării raționale a fondurilor financiare ale Băncii de Economii SA, a falsificat 7 ordine SWIFT – (ordine de plată efectuat prin sistemul internațional de plăți) și, fiind coautor, a sustras din instituția financiară mijloace bănești în sumă de 100 milioane dolari SUA.
La 11 martie 2021, cauza penală a fost transmisă spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani. Judecarea cauzei a durat 3 ani, iar inculpatul nu și-a recunoscut vina.
Astfel, prin sentința din 29 ianuarie 2024, instanța i-a stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul financiar bancar pe un termen de 5 ani.
Totodată, a fost admisă acțiunea civilă și dispusă încasarea din contul condamnatului în beneficiul SA „Banca de Economii”, în proces de lichidare, prejudiciul material în sumă de 100 milioane dolari SUA, convertiți în moneda națională.
Instanța a menținut sechestrul pe ½ din bunurile ce aparțin condamnatului în valoare de aproximativ 4 milioane MDL, în vederea garantării recuperării prejudiciului.
De asemenea, au fost încasate din contul condamnatului în beneficiul statului cheltuieli judiciare în sumă de 32.550 MDL.
Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile”, comunică PA.
Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA și procurorii anticorupție au primit confirmarea sechestrelor, aplicate în afara țării, în dosarul Frauda Bancară. Este vorba despre bunuri și active în valoare de 55, 7 milioane de euro sau echivalentul a peste 1 miliard de lei.
Printre bunurile sechestrate se numără un teren de aproximativ 3 hectare și alte active, care ar aparține unei companii afiliate cu unul dintre învinuiții în dosarul Frauda Bancară. În prezent, ARBI are în executare 141 de delegații în privința a 200 de subiecți pe cauze penale. De asemenea, Agenția a aplicat sechestre pe bunuri din țară evaluate la peste 1 milion de lei.
Fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, dat în căutare internațională va putea fi condamnat în dosarul fraudei bancare. Asta după ce Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea avocaților acestuia cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi din legea „condamnării în lipsă”.
Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Liderul PD de atunci scria că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, dar nu a mai revenit în țară.
Mai bine de un an, oligarhul fugar s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite, unde a solicitat și azil politic, cerere respinsă însă de autoritățile acestui stat.
În pragul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020, Plahotniuc a părăsit SUA și a ajuns în Turcia.
Furtul miliardului în 2014 s-a desfășurat în 4 etape, cu implicarea unui număr mare de șefi de instituții responsabile ale statului, ai Băncii Naționale, din cadrul ministerelor, până la nivel de Guvern și Legislativ, iar pregătirile au început încă în 2009.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!