Deși în acest an trebuia să ajungă în fața altarului alături de Alex Ursache, se pare că destinul a avut alte planuri pentru cei doi. După șapte ani de relație, aceștia au decis să o apuce pe drumuri separate și au anunțat despărțirea. Artista nu a pierdut timpul, iar acum se iubește cu un alt bărbat, alături de care are planuri mari.
Aceștia deja s-au mutat împreună, iar acum își concentrează toată atenția pe amenajarea noii locuințe. La acest capitol, Nicoleta Nucă a preluat frâiele și ea este cea care conduce amenajările. În curând, cuplul va avea un loc al lor, în care să își trăiască liniștiți povestea de iubire.
„Suntem ocupați cu mobilatul casei, adică suntem destul de aglomerații. Eu și partenerul meu (n.r. suntem ocupați). În principiu, femeile în general când e vorba de amenajarea casei au mână de fier, ca să zic așa, pentru că noi oricum avem o perspectivă un pic mai creativă, un pic estetică. Bărbații gândesc mult mai funcțional, să funcționeze, să meargă (…) Ne înțelegem foarte bine”, a declarat Nicoleta Nucă, la Antena Stars.
De asemenea, recent, au apărut mai multe ipoteze potrivit cărora Nicoleta Nucă ar fi însărcinată, iar prietenii apropiați ai vedetei deja au primit veștile cele mari. Însă, până acum, cântăreața refuză să vorbească despre acest subiect. Rămâne de văzut dacă burtica va începe să crească sau dacă artista va confirma sarcina, în cele din urmă.
„În continuare este aceeași poziție. Nu o să comentez nimic pe tema asta. Așa cum am mai spus și în alte interviuri anterioare, când voi simți că este momentul potrivit să vorbesc despre viața mea personală, o voi face eu cu gurița mea. Până atunci, nu dau declarații, nu dau din casă”, a mai spus Nicoleta Nucă.
Artista de muzică ușoară și pop, Nicoleta Nucă, originară din Republica Moldova, a împărtășit recent, într-un interviu de pe Youtube, despre tulburările emoționale cu care se confruntă de ani de zile. Vedeta a povestit despre dificultățile legate de ADHD și impactul acestei condiții asupra vieții sale personale și profesionale.
Nicoleta Nucă a bifat primele apariții publice, după ce a anunțat despărțirea de toboșarul Alex Ursache. Prezentă la un eveniment de beauty, artista a afișat o atitudine încrezătoare și a făcut dezvăluiri despre proiectele profesionale pe care le are în desfășurare, despre relația toxică trăită în trecut și despre momentele de vulnerabilitate, prin care trece după despărțirea de fostul iubit.
În luna mai, Nicoleta Nuca și-a impresionat fanii cu cea mai nouă piesa a sa, „Nenorocit”, un single puternic cu versuri sensibile. „«Nenorocit» reflectă o bucățică din povestea mea plină de durere, dezamăgire, suferință, întuneric, dar și furie multă. Am ales să fiu vulnerabilă, cum am făcut-o de puține ori până acum, povestind această etapă din dorința de a-i ajuta pe cei care mă urmăresc să mă cunoască și să înțeleagă că oricine care trece prin ceva asemănător cu povestea mea, nu e singur! Pentru mine să fiu vulnerabilă este un act de curaj în procesul meu de evoluție și auto-cunoaștere”, a spus artista.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!