Incidentul a avut loc acum două zile. În timp ce mama sa făcea ordine la bucătărie, micuțul de doi ani a luat soluția chimică și și-a pulverizat în gură. Mama sa nu a reușit să intervină la timp, deși a reacționat imediat.
Copilul a fost transportat în secția Reanimare a Centrului Republica al Mamei și Copilului din Tiraspol, cu arsuri chimice ale cavității bucale, esofagului și stomacului de gradele II și III. La moment, starea micului pacient este stabilă. Copilul va fi transportat în una dintre instituțiile medicale din Chișinău, pentru a continua tratamentul.
Poliția reamintește că medicamentele și soluțiile chimice nu ar trebui să fie la îndemâna copiilor.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!