La fel, șefa statului a reiterat așteptările majore din partea societății față de Serviciu, dar și necesitatea de reformare a acestuia și consolidare a relațiilor interinstituționale, cu prezentarea de rezultate concrete în termeni proximi.
Alexandru Musteața, director al SIS a declarat că printre prioritățile mandatului său se regăsesc analiza comprehensivă a activității instituției, revizuirea, de comun cu factorii de decizie, a documentelor de politici în domeniul securității naționale, combaterea fenomenului corupției, dar și fortificarea controlului democratic asupra instituției, atât pe filiera controlului parlamentar, cât și prin creșterea încrederii cetățenilor Republicii Moldova în instituție prin transparentizare, asigurare a dialogului constant și promovare a culturii de securitate.
Astăzi, șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandr Esaulenco, a fost eliberat din funcție, în baza cererii de demisie. Proiectul a fost susținut de 52 de deputați. Ulterior, la aceeași ședință, deputații l-au numit pe Alexandru Musteață în această funcție.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!