79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
AEE lansează campania de informare „Eficiența Energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente - prioritate a autorităților publice locale”

Agenţia pentru Eficienţă Energetică (AEE) lansează campania de informare ,,Eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente – prioritate a autorităților publice locale”, care va decurge în perioada iunie – august 2021.

Foto: AEE

Campania de informare se va desfăşura în toate centrele raionale ale Republicii Moldova, inclusiv UTA Găgăuzia, iar scopul acesteia fiind diseminarea informației prin intermediul autorităților publice locale, despre eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente. Mai exact, urmează să fie organizate mini-campanii de informare fiind distribuite materiale informative dar şi organizate discuţii publice.

„Prin această campanie de informare, care va avea caracter naţional, ne propunem să responsabilizăm autorităţile publice locale la capitolul eficienţă energetică, auditul energetic şi achiziţiile eficiente. Cu alte cuvinte, ne dorim ca atunci când se procură ceva, produsul să fie examinat inclusiv din punct de vedere al eficienţei energetice”, spune Alexandru Ciudin, directorul AEE.

În acest sens, AEE a elaborat un set de  documente, care au menirea de a pune bazele unui sistem calitativ de auditare energetică pentru toate părțile interesate, după cum urmează: Crearea Registrului electronic al auditorilor energetici și auditurilor energetice efectuate, Codul de conduită al auditorilor energetici, Ghidul  privind verificarea calității auditorilor energetice, Modele/șabloane de rapoarte de audit energetic, pentru fiecare dintre categoriile de audit energetic: Clădiri, Industrie, Transport, Ghidul auditurilor energetici, care va cuprinde inclusiv cerințele tehnice minime necesare a fi luate în considerare în cadrul procedurii de efectuare a auditului energetic, pentru categoriile: clădiri, industrie, transport.

În cadrul campaniei de  informare, urmează să fie instalate panouri cu informaţii, astfel că orice cetăţean va putea să se documenteze despre eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente.

Precizăm că, Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.


Pub