„Este o decizie asumată în contextul reformei și reconstrucției Partidului Democrat, care trebuie să realizeze o nouă etapă în viața sa cu oameni noi, tineri și valoroși”, a subliniat Monica Babuc.
Ion Sula a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată și a declarat că a acceptat această provocare cu mare responsabilitate: „De mâine voi merge în Organizațiile Teritoriale pentru a-mi prezenta programul, ca să venim cu modificările necesare ca PDM să ajungă cât mai aproape de cetățenii Republicii Moldova”.
Ion Sula are 42 de ani, are o experiență bogată în administrația publică centrală și locală. Este ex-ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, ex-director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, președinte al Organizației Teritoriale PDM Ialoveni, membru al BE al PDM.
Fostul lider al PD, Vladimir Plahotniuc, a anunțat că revine în politica din Republica Moldova. Acesta a declarat într-un interviu pentru tribuna.md că este „un politician care știe bine să rezolve situațiile de criză și vine timpul meu acum”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!