Potrivit MEC, modificările au drept scop alinierea cadrului normativ național la standardele europene și internaționale în domeniul recunoașterii calificărilor, în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova prin aderarea la Convenția Globală UNESCO privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior și în contextul procesului de integrare europeană.
„În privința refugiaților și a persoanelor strămutate, Regulamentul promovează recunoașterea perioadelor de studii și a calificărilor acestora. Persoanele care beneficiază de protecție internațională pe teritoriul Republicii Moldova și care nu pot face dovada deținerii actelor de studii sau a calificărilor obținute, sau le dețin parțial, vor avea posibilitatea să aplice pe platforma Consiliului Europei pentru obținerea Pașaportului European al Calificărilor pentru Refugiați (EQPR – European Qualification Passport for Refugees).
De asemenea, inițiativa promovează recunoaşterea actelor de studii și a calificărilor obținute în baza programelor transfrontaliere organizate în comun de instituții de învăţământ superior acreditate din Republica Moldova și din străinătate”, se arată în comunicatul MEC.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!