„În contextul temperaturilor sporite ale aerului exterior, pentru asigurarea confortului termic al locatarilor, dar și pentru aplicarea măsurilor de eficientizare a consumurilor energetice, Termoelectrica este dispusă, la solicitarea administratorilor clădirilor conectate la sistemul centralizat, să inițieze procesul de deconectare de la agentul termic. Procedura de deconectare a serviciilor de termoficare este una foarte simplă, fiind suficient ca administratorul blocului să anunțe furnizorul de energie termică prin telefon, e-mail sau să depună o cerere la sediile teritoriale Termoelectrica.
Concomitent, recomandăm diminuarea parțială sau sistarea debitului agentului termic în intervalul orelor 09-00 și 18-00 (în perioada temperaturilor sporite ale mediului înconjurător) ca o alternativă a deconectării integrale a energiei termice.
Echipa Termoelectrica S.A. își va implica forțele pentru a răspunde la solicitări, astfel încât procesul de încheiere a sezonului de termoficare să corespundă doleanțelor și așteptărilor consumatorilor”, se arată în comunicatul emis de Termoelectrica S.A.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!