20,18 lei/l Motorină se scumpește mâine la 20,18 lei/litru după ANRE, benzină la 23,16 lei/l 2.870 șoferi trași pe dreapta de polițiști în weekendul cu polei, 30 conduși băuți la volan 7 copii și adulți spitalizați după impactul unui camion cu Dacia și microbuz Anenii Noi 20,103 lei pentru 1 euro pe BNM astăzi în creștere cu 3 bani, dolarul la 16,936 lei
(video) Ultima oră! Andrei Năstase, înaintat la funcția de prim-ministru de către deputații Platformei DA

Platforma DA vine cu o contra-candidatură la funcția de prim-ministru. Este vorba despre liderul formațiunii, Andrei Năstase. „Decizia aparține doamnei Maia Sandu, cu care am avut discuții și aseară. Nu trebuie să lăsăm țara pe mâna alianței „krollicilor” de aceea pledăm pentru un Guvern minoritar”, a declarat deputatul Platformei DA, Alexandr Slusari.

Foto: UNIMEDIA

„Doamna președintă are de ales - îl înaintează pe domnul Năstase sau lasă țara pe mâna unei alianțe toxice. Avem aceiași deputați, dar noi venim cu soluție - un Guvern minoritar, așa cum a fost în 2019, doar că atunci era președinte Igor Dodon”, a menționat Slusari.

„Propunem ca soluție un Guvern minoritar, anti-criză și mizăm pe responsabilitatea deputaților și în special pe cea a instituției prezidențiale”, a adăugat și Andrei Năstase, prezent în Parlament.

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a anunțat pe 11 februarie 2021 că deputații formațiunii pe care o conduce au semnat pentru un nou candidat la funcția de premier, iar Guvernul va fi unul de tranziție, ce va asigura funcționarea instituțiilor statului până la alegerile parlamentare anticipate.

Anunțul a fost făcut în timp ce în Parlament încă se dezbătea programul Guvernului Gavriliță, înaintat pentru a nu fi votat.

O decizie a Curții Constituționale stabilește că șeful statului este obligat să înainteze la funcția de premier candidatul înaintat cu cel puțin 51 de semnături ale deputaților, iar în lipsa acestora să vină cu propriul candidat.


Pub