Artiom Topal în vârstă de 28 ani a interpretat piesa trupei americane Black Pumas: „Colors”.
După ce a evoluat, Raluca uimită a spus că cântă incredibil de frumos: „Ai un pachet atât de frumos pe care l-ai oferit nouă în seara aceasta. Îți mulțumim pentru acest moment. Ai fost foarte tare și mai ai și ochii aceștia, dar repet că nu este vorba doar despre ochi”, iar Smiley a adăugat „Ai reușit performanța de a o vrăji definitiv pe Raluca. Ai tot pachetul, ești talentat, frumos”.
Artiom l-a făcut mândru și pe Carla’s Dreams că este din Moldova.
„Eu stau aici mândru pentru că conaționalul meu a făcut un moment absolut magic. Eu respect foarte mult modestia și decența cu care se prezintă moldovenii peste tot. Tu ai șanse foarte mari să fii unul dintre cei patru în finală”, a declarat artistul.
Tânărul provine dintr-o familie de muzicieni. Bunicii au cântat la instrumente, mama a făcut baian și acordeon, iar tatăl – trompetă. În prezent, lucrează ca profesor de muzică pentru copii, în satul lui natal. În paralel, face Masterul în Drept.
Vezi aici prestația.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!